Raport final plante metoda de cercetare şi prezentare a florei




Yüklə 332.72 Kb.
səhifə3/3
tarix22.04.2016
ölçüsü332.72 Kb.
1   2   3

Distribuţia florei vasculare pe încrengături şi clase este dominată clar de Magnoliatae, cu peste trei sferturi din numărul total de specii şi subspecii identificate, respectiv 78,17%, urmată de clasa Liliatae, în timp ce încrengătura Pteridophyta deţine doar 7% dintre speciile identificate, iar încrengătura Pinophyta sub 2%, respectiv 1,88%.

Pornind de la datele din tabelul 2.1. se poate realiza şi o distribuţie a speciilor pe cele 62 familii botanice, în graficul de mai jos fiind reprezentate primele 11 familii, respectiv cele care sunt reprezentate de un număr de peste 10 taxoni.

Astfel, familia care domină această distribuţie este familia Asteraceae, cu 38 specii, urmată de familiile Rosaceae cu 23 de specii, Lamiaceae cu 22 de specii, Ranunculaceae, Polypodiaceae, Caryophyllaceae, Fabaceae, Scrophullariaceae, Campanulaceae, Orchidaceae şi Poaceae. Aceste prime 11 familii deţin împreună 202 specii, ceea ce reprezintă 51% din numărul total de specii şi subspecii identificate.





Fig. 2.1. Distribuţia cormoflorei pe principalele familii botanice

2.2. Analiza bioformelor

Spectrul bioformelor este dominat numeric clar de către hemicriptofite (H), cu peste jumătate din taxonii identificaţi, respectiv 223 taxoni, ceea ce reprezintă 59,47% din numărul total (fig. 2.2). Numărul mare de hemicriptofite corespunde tipului de fitoclimat hemicriptofit, cu deficit termic sau hidric, caracteristic zonei temperate, acest număr fiind corelat cu suprafeţele ocupate de formaţiunile ierboase edificate de gramineele perene (păşuni, fâneţe), sau în cazul unor păduri, cu apariţia stratului ierbos ca urmare a perturbărilor, de cele mai multe ori antropice (defrişări).

Următoarea categorie este reprezentată de către geofite (G), 56 taxoni ; acestea reunesc în principal speciile prevernale şi vernale ale asociaţiilor forestiere sau praticole, şi în proporţie mai mică de speciile estivale, toate acestea având diferite organe de reziatenţă şi propagare, ca adaptare la perioade de vegetaţie scurte sau a menţinerii pe o durată limitată a condiţiilor de optim ecologic (sezon rece hibernal).

O pondere destul de mare o deţin fanerofitele (Ph), ca dovadă a faptului că cea mai mare suprafaţă din zona studiată este acoperită de păduri. Prin dimensiunile şi numărul de indivizi, fanerofitele deţin ponderea cea mai mare sub aspectul biomasei în cadrul ecosistemelor forestiere sau a tufărişurilor.



Camefitele (Ch) au o reprezentare, de doar 5,87%, respectiv doar 22 de specii, aceste specii fiind proprii regiunilor cu ierni geroase şi bogate în precipitaţii sub formă de ninsoare, mugurii lor fiind protejaţi de stratul de zăpadă şi de resturile vegetale din propria tufă (ex. Dryas octopetala).

Terofitele (T) reprezintă 5,3% din numărul total de specii din conspectul analizat. Procentul relativ mare al terofitelor, anuale sau bienale, reflectă gradul destul de ridicat de antropizare al florei sau al vegetaţiei din zona masivelor Rarău – Giumalău, prin activităţile silvice (defrişări) şi zootehnice (păşunatul excesiv şi pe suprafeţe din ce în ce mai extinse).



Fig. 2.2. Distribuţia procentuală a bioformelor

2.3. Analiza elementelor floristice
Spectrul elementelor floristice din masivele Rarău – Giumalău se prezintă ca un adevărat mozaic de specii, de origini foarte diferite. Caracterul geografic al florei zonei studiate este foarte bogat şi variat, fiin prezentat în figura 2.3.

Elementele de origine nordică domină clar spectrul elementelor floristice, prin intermediul elementelor eurasiatice (Euras.) care au cea mai mare reprezentativitate, cu 36%, respectiv 135 de specii. O pondere însemnată o au şi elementele circumpolare (Circ.), 17,33%, cu 65 de specii ; prezenţa acestor elemente este strâns corelată cu relieful muntos dar şi cu latitudinea la care este situat teritoriul studiat, cu influenţe puternice nordice.





Fig. 2.3. Distribuţia procentuală a categoriilor de elemente floristice
Caracterul european al florei teritoriului studiat, este dat în primul rând de elementele europene (Eur.), reprezentate prin 43 de specii, dar şi de elementele central europene (Eur. centr.) reprezentate prin 37 de specii.

Elementele termofile sudice sunt slab reprezentate, respectiv 1,6% pontice (Pont.) şi 0,53% cele mediteraneene (Medit.).



2.4. Analiza indicilor ecologici
Flora din teritoriul studiat a fost analizată şi prin prisma caracteristicilor ecologice ale speciilor, pentru a se obţine o imagine cât mai complexă şi cât mai completă a spectrului staţionar existent în teritoriu. În acest sens am adoptat sistemul elaborate de H. Ellenberg în 1974, în lucrarea „Indicators values of vascular plants in Central Europe”, bazat pe un număr de 6 indici ecologici (L, T, CT, U, R, N), cinci dintre aceştia având câte o scară de valori de la 1 la 9 şi unul (U) o scară de valori de la 1 la 12, ilustrând în acest fel cu o fineţe mai mare diferitele preferinţe ale speciilor faţă de cele şase caracteristici.

În spectrul următor este prezentată distribuţia procentuală a taxonilor analizaţi în funcţie de aceşti indici ecologici.





Fig. 2.4. Distribuţia speciilor pe cele 6 categorii ecologice
În funcţie de preferinţele speciilor fată de lumină (L) (fig. 2.4.) se poate constata că cea mai mare pondere o au speciile de semilumină (plante de lumină care suportă slab umbrirea – L7), cu 31,47%, urmate de cele de lumină (L8) cu 21,68%. Acest lucru este corelat foarte bine cu numărul mare de specii existente în fitocenozele praticole, ce sunt dominate de fapt de speciile de lumină. Speciile umbrofile (L1, L2, L3) deţin o pondere foarte mică, însumând 6,63%, acestea intrând în constituirea în mare parte a covorului erbaceu al pădurilor monrane cu consistenţa plină sau situate pe versanţii nordici.

Sub aspectul preferinţelor speciilor în raport cu temperature (T) (fig. 2.4.), cea mai bună reprezentativitate o au speciile euriterme (T0) cu 44,87%, urmate de cele mezoterme (T5), cu 23,32%, o bună reprezentativitate având-o şi categoria speciilor subtermofile (T6), cu 8,83%. Categoriile extreme sunt foarte slab reprezentate. Această distribuţie se află într-o corelaţie foarte strânsă cu altitudinea şi latitudinea la care se găsesc diferitele fitocenoze, dar şi cu expoziţia terenului, aspecte ce determină bilanţul termic propriu fiecărei staţiuni, element principal în răspândirea speciilor vegetale.

Indicele de continentalitate (K) (fig. 2.4.) prezintă cea mai mare pondere în categoria speciilor de tip suboceanic (CT3), cu 88 specii, respectiv 30,88% din total, urmate de cele din categoriile speciilor intermediar spre subcontinental (CT4 şi CT5). Toate acestea sunt specii cu aria de răspândire în Europa Centrală, fapt perfect corelat cu caracterul european al florei analizate.

În ceea ce priveşte preferinţele speciilor faţă de umiditatea solului (U) (fig. 2.4), reprezentativitatea cea mai mare o au cele mezoxerofite (U5), care preferă solurile moderat umede – reavăne, cu o pondere de 23,51%. Categoriile vecine deţin ponderi mai mici, ce descresc puternic spre cele extreme.

Sub aspectul toleranţei speciilor faţă de reacţia solului (R) (fig. 2.4), majoritatea este deţinută de cele amfitolerante (R0), cu 35,91%, urmate pe locul secund de speciile ce preferă solurile neutre (R7), cu 20,07%.

În funcţie de preferinţa speciilor faţă de cantitatea de azot mineral din sol (N) (fig. 2.4.), distribuţia prezintă o valoare maximă pentru speciile eurinitrofile (N0), cu 17,95%. Exceptând celelalte categorii extreme, respectiv speciile oligonitrofile (N1) şi cele meganitrofile (N9), care sunt slab reprezentate, celelalte categorii deţin ponderi relativ apropiate.



2.5. Analiza speciilor şi subspeciilor incluse în „Lista Roşie” a plantelor superioare din România
Sub raportul „listei roşii”, pe baza literaturii de specialitate analizate (Oltean M. şi colab., 1994; Dihoru Gh., Dihoru Alexandrina, 1994, Negrea G., 2001), se poate constata prezenţa a 30 taxoni incluşi în categoriile listei roşii, ceea ce reprezintă o proporţie de 8,03% din total. Aceste specii şi subspecii sunt redate în următorul tabel, pe categoriile listei roşii.

tabelul 2.2.

Analiza taxonilor incluşi în „Lista roşie”


Categ.

Nr. crt.

Taxonul

Nr. pe categorie

% din total

E

1.

Abies alba

1

0.27

V

2.

Aquilegia nigricans

2

0.54

3.

Arnica montana

R

4.

Adenostyles alliariae

23

6.17

5.

Asplenium adulterinum

6.

Botrychium lunaria

7.

Campanula carpatica

8.

Dianthus superbus ssp. speciosa

9.

Gentiana acaulis

10.

Gymnadenia conopsea

11.

Jovibarba sobolifera

12.

Listera cordata

13.

Listera ovata

14.

Melampyrum saxosum

15.

Orchis mascula subsp. signifera

16.

Phyteuma spicatum

17.

Phyteuma tetramerum

18.

Phyteuma wagneri

19.

Pinguicula alpina

20.

Primula leucophylla

21.

Ranunculus carpaticus

22.

Sedum telephium subsp. fabaria

23.

Silene zawadzkii

24.

Traunsteinera globosa

25.

Trollius europaeus

26.

Vaccinium uliginosum

V/R

27.

Filipendula ulmaria

2

0.54

28.

Leontopodium alpinum

nt

29.

Galanthus nivalis

2

0.54

30.

Thymus comosus

Total taxoni incluşi în „Lista roşie”

30

8.03

Taxonii incluşi în „Lista Roşie” sunt taxoni caretrebuiesc avuţi în vedere, cu prioritate, în cadrul proiectelor de cercetare, de conservare şi protecţie (dezvoltarea reţelei de arii protejate), aplicarea de măsuri speciale de conservare in situ şi ex situ precum şi pentru satisfacerea cerinţelor impuse de integrarea în programele europene.





Fig. 2.5. Proporţia speciilor incluse în Lista Roşie

ANEXA I


Lycopodium annotinum


Lycopodium clavatum


ANEXA II


Lycopodium selago


Botrychium lunaria


ANEXA III


Asplenium adulterinum



Asplenium ruta – muraria
ANEXA IV


Asplenium scolopendrium


Asplenium trichomanes


ANEXA V


Aconitum anthora


Aconitum tauricum
ANEXA VI


Anemone narcissiflora


Caltha palustris


ANEXA VII


Hepatica nobilis


Trollius europaeus


ANEXA VIII


Asarum europaeum


Corydalis solida

ANEXA IX


Dianthus superbus ssp. speciosa


Jovibarba globifera ssp. globifera

ANEXA X


Sedum maximum


Sedum telephium ssp. fabaria


ANEXA XI


Dryas octopetala



Geum rivale

ANEXA XII


Rosa pendulina


Chrysosplenium alternifolium

ANEXA XIII


Parnassia palustris


Saxifraga paniculata


ANEXA XIV


Lotus corniculatus


Oxalis acetosella


ANEXA XV


Dentaria glandulosa


Erysimum witmannii


ANEXA XVI


Daphne mezereum


Primula veris

ANEXA XVII


Gentiana acaulis


Gentiana asclepiadea


ANEXA XVIII


Gentianopsis ciliata


Digitalis grandiflora


ANEXA XIX



Campanula carpatica


Campanula persicifolia
ANEXA XX


Arnica montana


Carlina acaulis


ANEXA XXI


Hieracium aurantiacum


Homogyne alpina

ANEXA XXII


Leontopodium alpinum


Petasites albus

ANEXA XXIII


Scorzonera sp.


Galanthus nivalis


ANEXA XXIV


Dactylorhiza fistulosa


Gymnadenia conopsea

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Ciocârlan V., 2000 – Flora ilustrată a României – Pteridophyta et Spermatophyta, Edit. Ceres, Bucureşti;

Mititelu D., Chifu T., Pascal P., 1989 – Flora şi vegetaţia judeţului Suceava, Anuar Muz. Jud. Suceava, Şt. Nat. X : 93 – 120 ;

Negrean G., 2001 – Lista Roşie a plantelor din România existente în pajişti, inclusiv endemite şi subendemite (Tracheophyta), in Sârbu Anca (coord.) – Ghid pentru identificarea şi inventarierea pajiştilor seminaturale din România, Edit. „alo, Bucureşti”, Bucureşti: 30 – 58;

Oltean M., Negrea G., Popescu A., Roman N., Dihoru G., Sanda V., Mihăilescu S., 1994 – Lista Roşie a plantelor superioare din România, Stud., Sint., Docum. Ecol. Acad. Rom., Inst. de Biol., Bucureşti;

Popovici D. et al., 1996 – Pajiştile din Bucovina, Edit. Helios, Iaşi;

Sârbu I., Ştefan N., Ivănescu Lăcrămioara, Mânzu C., 2001 – Flora ilustrată a plantelor vasculare din Estul României, determinator, vol. I-II, Edit. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi;



***1952 – 1976 – Flora R.P.R. – R.S.R, vol. I-XIII, Edit. Acad. R.P.R. – R.S.R., Bucureşti;




1   2   3


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azrefs.org 2016
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə