Pavel, Apostol al lui Iisus Hristos…” (II) (Continuare din numărul anterior) Pavel, Apostolul neamurilor




Yüklə 17.6 Kb.
tarix30.04.2016
ölçüsü17.6 Kb.
0307adi3 9806 semne

Pavel, Apostol al lui Iisus Hristos…” (II)

(Continuare din numărul anterior)

Pavel, Apostolul neamurilor

Socotit de iudei, începând din momentul convertirii, drept renegat, Saul va fi continuu urmărit, ameninţat, azvârlit prin temniţe şi chiar bătut, de ai săi sau de alţii, în ciuda faptului că cea mai mare dorinţă a sa a fost convertirea propriului neam: „În osteneli mai mult (decât alţii – n.n.); în închisori, mai mult; sub lovituri fără număr; la moarte, adeseori. De cinci ori am primit de la Iudei cele patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu vergi; o dată, împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în prăpastia mării; în călătorii, adeseori; primejdii de la râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; primejdii-n cetăţi, primejdii-n pustiu, primejdii pe mare, primejdii-ntre fraţii cei mincinoşi! În osteneală şi-n trudă, deseori în privegheri, în foame şi-n sete, deseori în posturi, în frig şi-n golătate…” (II Corinteni 11, 23-27). Iată cum trebuie să arate un adevărat misionar creştin! Toate acestea l-au făcut să se întorcă spre neamurile păgâne. Nu trebuie să uităm că avea anumite avantaje, cunoştea limba greacă, era cetăţean roman şi deţinea o cultură excepţională, de care nu va ezita în a face uz.

În misiune, se adresa de regulă comunităţilor iudaice şi prozeliţilor (foşti păgâni ce s-au convertit la iudaism), apoi pătrundea în lumea păgână, având o deosebită atracţie spre marile oraşe şi centre ale antichităţii. După ce forma şi organiza comunitatea, Apostolul păstra legătura prin epistole şi prin trimişi. În acelaşi timp, păstra legătura şi cu Biserica din Ierusalim, trimiţând periodic ajutoare. Era însoţit de câţiva colaboratori, creştini ce proveneau fie dintre iudei, fie dintre păgâni.

După întoarcerea din Arabia, Saul merge la Ierusalim, unde este prezentat celorlalţi Apostoli. Ameninţat de iudei, se duce la Cezareea, apoi la Tars, oraşul său natal, de unde este chemat în Antiohia de Barnaba, pentru misiune între păgâni. Aici strâng o colectă pentru creştinii din Ierusalim, mai ales că în acea perioadă o mare foamete stăpânise Ţara Sfântă. Se reîntorc apoi în Antiohia şi pornesc prima călătorie misionară, luând cu ei şi pe Ioan Marcu, cel în a cărui casă avusese loc Cina cea de Taină. Se îmbarcă toţi trei (Saul, Barnaba şi cu Ioan Marcu) la Seleucia pentru a ajunge în Insula Cipru, de unde era Barnaba. Străbat insula de la răsărit la apus, oprindu-se la Pafos, unde este convertit guvernatorul insulei, proconsulul Sergius Paulus. Se pare că acesta este momentul în care Saul îşi schimbă numele în Pavel. Unii spun că ar fi avut acest nume mai dinainte, dar că îl folosea pe cel de Saul pentru că era de origine iudaică, în vreme ce celălalt, de Paul, era latin. De la Pafos, misionarii trec peste mare în provincia Pamfilia. În Perga, Ioan Marcu se rupe de grup, întorcându-se la Ierusalim. Pavel şi Barnaba trec apoi în Pisidia şi Licaonia, predicând în oraşele Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra şi Derbe, de unde se reîntorc în oraşele cercetate la venire, până la Perga. De aici merg la Atalia şi se îmbarcă pentru Antiohia Siriei.

De-a lungul acestei prime călătorii misionare (între anii 45-48), Pavel şi cu Barnaba câştigă mulţi iudei şi păgâni, înfiinţează şi organizează comunităţi, hirotonind preoţi. Făceau minuni, dar nu o dată viaţa le-a fost ameninţată. Păgânii erau uimiţi de puterea lor, ajungând până la a-i declara zei coborâţi pe pământ, în cetatea Listrei, voind a le aduce sacrificii de animale. Care este răspunsul lui Pavel la asemenea manifestări? „Bărbaţilor, de ce faceţi asta?… Şi noi suntem oameni tot atât de pătimitori ca şi voi, care însă vă binevestim vouă ca de la deşertăciunile acestea să vă întoarceţi către Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele şi Care-n veacurile trecute a lăsat ca toate neamurile să meargă-n căile lor, deşi El pe Sine nu S-a lăsat nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, umplându-vă inimile de hrană şi de bucurie” (Fapte 14, 15-17).
Sinodul de la Ierusalim (anii 48-49)

Întorşi în Antiohia Siriei, Pavel şi Barnaba îşi continuă activitatea misionară. Din cauza unor tulburări produse în comunitate privind comportamentul creştinilor faţă de Legea iudaică, de tăierea împrejur, cei doi, însoţiţi de un al treilea, pe nume Tit, merg la Ierusalim pentru a cerceta părerea celorlalţi Apostoli. Împreună cu aceştia, se adună la sfat. Acum are loc „sinodul” din Ierusalim, prezidat de episcopul cetăţii, Sfântul Apostol Iacov, cel ce avea întâietatea onorifică în Biserica lui Hristos. Se hotărăşte cu această ocazie să nu se impună creştinilor proveniţi dintre păgâni tăierea împrejur. Se cerea de asemenea ferirea de la consumarea cărnurilor jertfite idolilor, a sângelui, a animalelor sacrificate prin sugrumare şi de la desfrâu.


A doua călătorie misionară (între anii 49-52)

Sfântul Apostol Pavel, însoţit de Sila, pornesc în cea de-a doua călătorie misionară, care are ca destinaţie ţinuturile din Siria, Cilicia, Licaonia, Galatia, Frigia, Misia. Cu alte cuvinte, misionarii străbat de această dată Asia Mică dinspre sud-est spre nord-vest. Din Listra, Pavel îl ia pe Timotei, iar din Troa pe medicul Luca, cel ce avea să scrie cea de-a treia Evanghelie. Trece în Macedonia (la Neapolis), predică în Filipi cu succes şi înfiinţează în această localitate prima comunitate creştină din Europa. Pavel şi Sila sunt întemniţaţi şi biciuiţi. Eliberaţi, pleacă la Tesalonic, unde are loc o convertire în masă a iudeilor şi prozeliţilor. Din cauza unei tulburări, părăsesc Tesalonicul, ajungând la Berea. Silit să plece şi din acest oraş, Pavel merge la Atena, centrul culturii elene. Mâniat din pricina mulţimii templelor idoleşti, Pavel are o interesantă intervenţie în Areopag (amfiteatrul pentru judecăţi sau dezbateri publice, situat nu departe de Acropole), în care le vorbeşte atenienilor despre „Necunoscutul Dumnezeu”, Căruia aceştia i-au înălţat un templu. Face apel la cultura greacă, citând chiar un poet cunoscut în Atena. Când le vorbeşte însă despre învierea lui Hristos din morţi, unii l-au luat în râs, în vreme ce alţii i-au spus „despre asta te-om asculta şi altă dată…” (Fapte 17). Din Atena, Pavel merge în Corint, unde rămâne un an şi jumătate în casa iudeo-creştinilor Aquila şi Priscila. Întemeiază o puternică comunitate creştină, căreia mai târziu îi va adresa mai multe epistole şi de care se va îngriji până la moarte în chip deosebit. Din Corint pleacă la Efes şi de acolo se întoarce la Ierusalim şi apoi în Antiohia.

În a treia călătorie misionară (anii 53-58), Pavel vizitează comunităţile creştine înfiinţate în Galatia şi Frigia, oprindu-se la Efes pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Din cauza unei mişcări anti-creştine stârnite de un argintar păgân pe nume Dimitrie, Pavel pleacă în Macedonia şi se pare că ajunge şi în Illyria. Apoi vizitează comunitatea din Corint. Trece din nou prin Macedonia, cu destinaţia Milet. În acest oraş se întâlneşte şi cu presbiterii din Efes, cărora le ţine o cuvântare din care reiese că Apostolul presimţea că nu îi va mai vedea niciodată. Cu o colectă făcută în Grecia, Pavel pleacă spre Ierusalim, unde se va întâlni cu Sfântul Apostol Iacov. Recunoscut în templu de către iudei, este atacat. Dar comandantul gărzii romane, Lisias, îl scapă şi-l închide pentru a fi protejat în fortăreaţa Antonia. Este lăsat, sub pază, să se apere în faţa mulţimii şi a sinedriului, care hotărăsc exterminarea lui. Aflând despre conspiraţie, Lisias îl trimite la Cezareea, unde este ţinut vreme de doi ani de procuratorul roman Felix. Iudeii îl urmăresc şi în acest oraş, dar Pavel se apără atât în faţa regelui Irod Agripa II, cât şi în faţa procuratorului Felix, şi mai apoi în faţa lui Porcius Festus. Invocând calitatea de cetăţean roman, cere să fie judecat de împărat. Împreună cu paznicii săi, Pavel călătoreşte pe apă, dar şi pe uscat, fiind de multe ori în primejdie de moarte. În Roma i se oferă o oarecare libertate de a vorbi, şi predică Evanghelia lui Hristos, vreme de doi ani (între 61-63), fiind sprijinit de creştinii botezaţi de Sfântul Apostol Petru. Se pare că a beneficiat şi de libertatea de a călători, ajungând, după unele mărturii, până în Spania.

Împrejurările sfârşitului său sunt neclare şi necunoscute. Se crede că Apostolul a fost dus din nou la Roma, murind ca martir, prin decapitare, în persecuţia lui Nero, prin anul 67.

Încheiem cu descrierea pe care i-o face Sfântului Pavel, Nicolae Mladin, fost mitropolit al Ardealului, în lucrarea sa de doctorat din 1946: „Într-adevăr, el a fost apostolul, trimisul lui Dumnezeu în lume ca să vestească, să împărtăşească tuturor comoara de viaţă şi înţelepciune dăruită omenirii în Iisus Hristos. Şi viaţa lui a fost o jertfă curată, o jertfă deplină pe altarul apostoliei. El l-a cunoscut pe Hristos şi în El a cunoscut dragostea lui Dumnezeu, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu, cetăţean al Împărăţiei Lui. Şi şi-a risipit viaţa pentru ca pe cât mai mulţi să-i aducă la Hristos. El a trăit numai în Hristos şi prin Hristos. El a fost instrumentul prin care Hristos a lucrat în lume şi a cucerit lumea. Cine priveşte harta călătoriilor misionare ale lui Pavel rămâne uimit cum a fost posibil, într-un relativ timp scurt şi în împrejurările de atunci, să cuprindă toată jumătătea răsăriteană a Imperiului roman în reţeaua comunităţilor creştine nou înfiinţate. Iar cine citeşte Faptele Apostolilor şi Epistolele lui cunoaşte greutăţile cu care a luptat, simte cu adevărat măreţia istorică a personalităţii lui şi înţelege adevărul mărturisirii lui: „prin darul lui Dumnezeu sunt ce sunt” (I Corinteni 15,10)”.

Pagină realizată de Pr. Alin Vasile CÂMPEAN – Episcopia Caransebeşului









Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azrefs.org 2016
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə