Albinuta si soarele De Nina Stanculescu




Yüklə 15.97 Kb.
tarix28.02.2016
ölçüsü15.97 Kb.
Albinuta si soarele

De Nina Stanculescu

A fost odata,demult tare ,o albina .Si fiindca era mai mititica decat altele,ii spuneau Albinuta.

Toata ziua zbura cu celelalte albine din floare –n floare,sa stranga polen si nectar si sa pregateasca la stup ceara si miere.Si atat de repede alergau ele pe campuri,incat se luau la intrecere chiar si cu vantul.Nici una nu era atat de harnica pe cat era Albinuta si nu alerga atat de repede ca ea.

Insa oricat se straduiau ele,tot nu ajungeau la toate florile de pe campie.Si multe flori se ofileau cu nectarul nestrans.

Daca vazura albinele asa,se stransera sa se sfatuiasca ce sa faca.Cea mai batrana si mai invatata dintre ele spuse:

-Ziua e prea mica!De aceea nu ajungem sa culegem nectarul de peste tot! Sa se duca deci Albinuta,cea mai vrednica dintre albine,la soare sa-l roage sa mai raman putin pe cer,pana putem sa ne ispravim toata treaba!

Albinele incuviintara toate.

Iar Albinuta, daca auzi una ca asta,ce era sa faca?Se pregati de drum.

Albinele o intovarasira pana la marginea campiei,apoi isi luara ramas bun de la ea si se intoarsera la treburile lor.

Albinuta porni departe,drept inainte,catre muntele cu varful in nori.

Zbura ea,zbura,gandindu-se cum sa ajunga la soare,cand,deoadata, dadu in cale peste un cuib de viespi.Nici n-apuca sa se dezmeticeasca bine ca viespile tabarara pe ea:

-Unde umbli ca nauca?Ce cauti pe aici?

Albinuta le raspunse:

-Zbor in slavi la mandrul soare

Sa-l rog de n-ar vrea oare,

Sa nu plece-n orice zi

Asa iute la culcare!

Cand auzira una ca asta,viespile facura o harmalaie de nedescris.

-I-auzi indrazneala! Cine a mai pomenit asa ceva? Si la ce ti-o fi trebuind atata soare?

Noi de-abia asteptam sa vina noaptea sa ne culcam! Nici n-ai sa ajungi pana acolo!Si nici soarele n-are sa stea sa te asculte! Intoarce-te la cuibul tau!

Si atata bazaira si o imbrancira, pana cand, ametita,Albinuta cazu la tulpina unei albastrite din preajma.Aceasta se legana linistita in bataia vantului si tare se mai minuna cand dadu cu ochii de ea:

-Ce-i cu tine,albina mica?De unde vii?

-Zbor in slavi la mandrul soare

Sa il rog de n-ar vrea oare,

Sa nu plece-n orice zi

Asa iute la culcare!

Opridu-se din leganat,albinuta o chema atunci intre petalele ei moi si parfumate:

-Vai ce curajoasa esti! Sa zbori atata de departe! Drumul e tare lung! Odihneste-te putin intre petalele mele sa prinzi puteri! Ar fi atat de bine sa mai ramana pe cer soarele in fiecare zi!Sa stea oricat de mult! E atat de frumos si bine cand lumineaza el si da caldura!

Si atat de placut era intre petalele Albastritei ca Albinuta mai, mai ca ar fi ramas cu ea de sporovaiala pana-n seara,de n-ar fi fost atat de grabita.

Multumi pentru odihna si de vorbele bune si cu puteri sporite porni iar la drum.

Zbura ea ce zbura gandindu-se cum sa ajunga la soare ,cand, in dreptul unui copac noduros dadu de o Radasca.

-O albina aici! Se mira aceasta nevenindu-i sa-si creada ochilor.Dar incotro?

Numai decat Albinuta ii spuse si ei:

-Zbor in slavi la mandrul soare

Sa il rog de n-ar vrea oare,

Sa nu plece-n orice zi

Asa iute la culcare!

Rdasca repezi inainte coarnele ramuroase, a mare minunare.

-Din partea mea, spuse ea,n-are decat sa faca ce vrea ,sa mai stea pe cer ,sau sa se duca la culcare! Mi-e tot una !Tot ce stiu eu e ca nu-mi place sa las treaca pe langa mine un calator ostenit,fara sa-l ajut!

Si zicand vorbele astea,o ridica pe albinuta cu clesii ei puternici si o aseza pe un pat de frunze uscate ,ba ii aduse si ceva suc de iarba sa prinda puteri.

Dupa ce se satura bine si se inzdraveni Albinuta ii multumi Radascei si porni mai departe.

Muntele cu varful in nori se ridica acu drept inaintea ei si Albinuta se grabi ca nu cumva sa asfinteasca soarele si sa trebuiasca sa astepte pana a doua zi ca sa-l vada iar.

Cu cat urca pe munte o napadea din toate partile un vant napraznic,gata-gata s-o doboare la pamant.Apoi,din ce in ce se facea tot mai rece,incat ii inghetara antenele scurte si piciorusele stranse de-a lungul trupului.De-abia putea sa mai dea din aripi de frig si osteneala.Dar isi facea curaj si nu se lasa batuta .

Cand insa izbuti sa ajunga sus ,pe creasta,vazu ca pana la soare mai esra cale destul de lunga.Iar puterile o parasira aproape de tot.Ce sa faca? Sa se intoarca la stup?

Atunci soarele, care tocmai se pregatea sa coboare spre asfintit o vazu .Si tare se mai mira, zicandu-si in sinea lui:


  • Ce-o fi cu albinuta asta?Asa singura pe varful muntelui?Nu-i oare una din albinele pe care le stiu alergand toata ziua pe campioe din floare-n floare?

Intinse repede o raza ,o infasura pe Albinuta de mijloc si o ridica sus la dansul .

-Ce cauti aici?intreba el.Si ce mai fac harnicele tale surori?

Atunci Albinuta prinse a grai:

-Buna ziua ,mandru soare,

Albinele suriooare,

Te-ar ruga de n-ai vrea oare,

Sa nu pleci in orice zi,

Asa iute la culcare!

Daca auzi una ca asta ,Soarele ramase pe ganduri:

-Imi place,vorbi el intr-un tarziu ,sa ajut roadele pamantului sa creasca si sa se coaca,sa ajut vietatile sa traiasca si sa-si agoniseasca hrana,si mai cu seama pe om il ajut in munca lui.Dar nimeni niciodata nu mi-a cerut asa ceva pana acum!Voi insa sunteti tare harnice,va stiu si v-am indragit de mult!Asa incat pentru voi,fie ,in fiecare zi am sa raman mai mult pe cer.

Albinuta nu mai putea de bucurie.Isi misca incoace si incolo atenutele micute.

Soarele insa adauga :

-Dar cand vei avea mai putin de lucru,sa-mi dati de veste si atunci am sa plec mai devreme.

Albinuta nu stiu cum sa-i multumeasca mai bine si se grabi sa coboare iara pe pamant pe acelasi fir lung de raza,care ramasese prins in jurul mijlocului.Zbura ca gandul la stupul ei.

A doua zi soarele ramase putin mai mult pe cer.Iar in ziua urmatoare ramasese si mai mult.si tot asa,in fiecare zi,ramasese putin mai mult decat in ziua dinainte.Pana cand se duse vara si florile se imputinara pe campuri.Atunci albinele trimisera vorba soarelui ca nu mai aveau nevoie sa raman atat de demult pe cer.Soarele asfinti mai devreme in ziua aceea.Iar in ziua urmatoare asfinti si mai devreme.Si tot asa, pana in miezul iernii,cand albinele se ferecasera demult in stup sa doarma pana-n primavara.

De atunci pana astazi mereu, soarele,odata cu primavara,ramane in fiecare zi mai mult pe cer,ca sa aiba vreme albinele sa culeaga nectarul si polenul de la toate florile ,apoi,dupa ce trece vara,ramane tot mai putin si zilele se fac tot mai scurte.

Si tot de atunci cica ,albinele au ramas cu mijlocul vargat de la raza cu care soarele a prins-o pe Albinuta s-o traga spre el!

Albinita mea.

Zum, zum, zum,
Albinita mea

Prin campii si prin razoare,


Alergam din floare-n floare
Zum, zum, zum,
Albinita mea

Cautam prin floricele


Si-a-dunam mierea din ele
Zum, zum, zum,
Albinita mea

Ne-am intors cu toate acasa


Si-am adus mancare aleasa
Zum, zum, zum,
Albinita mea





Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©azrefs.org 2016
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə